. Ce înseamnă azi Crăciunul? Mai încercasem o dată, cu ceva ani în urmă să dezbat acest lucru cu argumente istorice și făceam un fel de critică asupra societății și obiceiurilor de azi legate de Crăciun. Ce era folositor și pot afirma și astăzi este tocmai istoria acestei Sărbători cu semnificație religioasă, care nu a fost inițial asta.
Tocmai pentru că această sărbătoare naște atâtea și atâtea efuziuni, așteptări, ambalări și implicări, am stat să mă gândesc ce înseamnă ea, pentru mine.
Sigur acum știm toate explicațiile și cunoaștem și faptul că semnificația religioasă, cea a Nașterii Domnului a fost suprapusă peste o sărbătoare păgână, acest lucru nediminuând cu nimic, după mine, celebrarea ei. Dar subiectiv, personal, ce înseamnă acest lucru pentru fiecare dintre noi?
Crăciunul este sărbătoarea care îți oferă certitudinea că ești iubit. Cel puțin în cazul meu, ca și copil, acesta era sentimentul predominant.
Se făcea o întreagă tevatură în care noi, ca și copii, eram eroii principali. Adulții nu ezitau să joace roluri pentru a pune în scenă corespunzător această sărbătoare.
Bunicul căci el era Moșul, la momentul de maximă încordare, și dacă i-am fi sesizat trăsături sau detalii ce puteau să-l dea de gol, era aureolat și supradimensionat în ochii noștri tocmai de semnificația măreției identității sale, ce nu știam pe atunci, că e de împrumut.
Adulți serioși se pretau la joc, fără nici un fel de problemă, pentru recrearea unui timp vrut magic, în care noi credeam cu tărie. Iar ei, nu aveau nici o problemă să ne furnizeze acest tip de magie, neștiind și negândind, probabil, cum o să o scoată mai târziu, pârleala asta.
Nu-mi dau seama cum poți face firesc să dispară ideea de magie a Crăciunului, pe care ai inculcat-o în mintea de copil. Poate că nu există o soluție neapărat. Poate că mergînd pe o linie de mijloc cu pachete apărute de niciunde și fără personaje ce par reale este o idee mai bună.
Cu cât mai credibil vrei să pari, înscenând chestii, cu atât mai cruntă este dezamăgirea la aflarea adevărului. Dar asta, nu înseamnă deloc că nu ești iubit. Din iubire ești păcălit și mințit. Cu iubire se face înscenarea asta. Cu iubire și cu dorința de a-ți face plăcere și a te simți un fel de buric al pământului, se combină scenariile acestea ghidușe.
Amintirea pe care o păstrez Crăciunurilor din copilărie este aceea a unei grandori, și nu exagerez deloc formularea- începând cu bradul care era mare de tot, un brad de cameră de casă, cu tavanul situat la peste 2 metri jumătate înălțime, cu dimensiunea sacului moșului, un sac deșertat pe covor, după ce noi terminați și gâtuiți, ne ziceam cu chiu cu vai poeziile, în urma emoțiilor acumulate în așteptare. Un sac foarte ofertant din care părea să nu lipsească nimic din ceea ce ți-ai imaginat ca și copil, deși îmi amintesc cu precizie că nu obișnuiam să scriem scrisori Moșului.
Apoi, când am mai crescut și am ajuns la Cluj, la părinți, aproape un șoc vizual la alt tip de locație percepută- total diferită de cea a camerelor bătrânești, cu ferestre mari în care cu greu pătrundeau razele soarelui - camera în care se afla bradul era luminoasă, cu ferestre mari.
Tonalități de galben, bej și alb care se continuau pe bradul minimalist unde podoabele erau diferite de cele din casa bunicilor. Globuri albe, ce păreau din plastic, poate că așa și erau, un mise-en-scene foarte modern, cadourile împachetate frumos puse sub brad. Nici urmă de Moș, căci magia nu mai exista. Vraja se spulberase, dar iubirea lor nu. Era un sentiment foarte pozitiv, luminos, tineresc, ceva ce nu mai cunoscusem până atunci.
Apoi, îmi amintesc cu la fel de mare precizie, momentul când mergeam la colindat, prin liceu, fiind parte dintr- o trupă serioasă a tineretului Bisericii Greco-Catolice, ce la acea vreme era încă interzisă prin lege. Era un act de mare curaj să colinzi, cântînd colinde religioase, pentru că tinerețea mea adolescentină s-a desfășurat pe ultimii ani ai epocii de aur, când nu se punea problema să auzi despre Dumnezeu sau Isus, pe niciunde.
Cu toate acestea noi mergeam la spitale -cântam în stradă, înfofoliți la Spitalul Oncologic sau la cel de Hematologie. La azilul de bătrâni ne lăsau să intrăm și se mai duceau mici daruri pentru cei aflați acolo.
Atunci am aflat cu sufletul topit în durere că Crăciunul nu este doar despre a fi iubit ci despre a iubi. Pentru că micile gesturi care, aparent nu au importanță, raportate la grandoarea Crăciunurilor din copilărie, își găsesc sensul deplin în valoarea cu care ele sunt primite de către cei care au cu adevărat nevoie de ele.
Crăciun cu bucurii!
Ce text frumos, Călina! Mulțumesc, aveam nevoie de el.