Fâsîiala și bâzîiala din jurul unei pălării
The Fuss and buzz over the HAT
Anul II de facultate. Expoziție colectivă cu tapiserii create de studenții, care eram noi, la acea vreme, la Muzeul Etnografic al Transilvaniei. Lucrarea mea, pe care o văd și acum cu ochii minții, era pe nuanțe de albastru și orange, într-o complementaritate aleasă premeditat.
Pe atunci ca student făceai de toate în primii doi ani de textile, iar după parcurgerea specialităților, alegeai ceea ce te cucerea. Așa că am făcut imprimeuri, tapiserie și finalmente modă, unde am și rămas.
Are loc vernisajul, noi eram mândri nevoie mare. Domnul profesor Gheorghe Arion, reputat dascăl clujean- care ne preda istoria artei începe discursul savant.
De-a lungul perorației ajunge, cumva, la lucrarea mea. Nu mică mi-a fost mirarea, cînd am auzit metafora legată de tapiseria în care eu agățasem scoici, în spațiile de urzeală deliberat lăsate neprelucrate, pentru a sugera conform credințelor vechilor egipteni, ideea imortalității ce putea fi decriptată când acestea erau descoperite în interiorul cavourilor tinerelor fete.
Am rămas bouche bée. Recunosc cu mâna pe inimă că nici prin cap nu-mi trecea la acea vârstă fragedă, (cum bine se vede din imaginea de mai jos, luată atunci la fața locului) un asemenea mesaj subtil. Întâi că habar nu aveam de asta și apoi era un simplu exercițiu de învățare a unor tehnici de țesere, compuse artistic într-o lucrare.
Dar evenimentul acela și interpretarea profesorului meu, mi-au dat mult de gîndit, iar pe măsură ce anii treceau, am început să fiu fascinată de tipul de mesaje pe care orice imagine, lucrare, eveniment vizual, creație vestimentară, pictură, film, scenă de teatru, gravură și orice altceva v-ar trece prin minte îl poartă cu sine.
Dincolo de mesajul inițial, neintenționat, poate, al autorului se pot decripta, în funcție de receptor o serie de alte semnificații.
IMAGINEA este, așadar suma concretului dată de o construcție materială vizibilă și reprezentarea sa abstractă mentală.
Dar să nu plictisim audiența, trec imediat la mondenități.
Abordarea unor anumite ținute sau vestimentații de către primele doamne ale Statelor Unite ale Americii este un motiv destul de întemeiat ca lumea să se oprească din treburile urgente pe care le are- sau nu- și de a-și oferi opinia, mai mult sau mai puțin abilitată în a critica, analiza, a-și da cu părerea, a miștocări sau a face comparații cu diverse alte conjuncturi, în care o anumită vestimentație a fost abordată, toate, bineînțeles de la nivelul de pricepere și receptare subiectivă a fiecărui individ.
Se pare că de data aceasta pălăria Melaniei Trump a dat mult de furcă publicului spectator, împărțit în tabere în care, aceasta era fie lăudată pentru impecabilitatea gustului său, sau în opoziție, fiindu-i puse în cîrcă eventuale codificări nefericite cu trimitere spre zona politică de dreapta.
Acum faceți un mic exercițiu de imaginație, în care v-ați pregăti de un eveniment major al vieții, în care v-ați alege, cu ajutor sau fără, o anume ținută, un anume outfit cu care simțiți, interior, că veți da lovitura.
Apoi, post factum, aflați de fiecare părere, pro și contra alegerii făcute. Dar mai mult decît atât, s-ar putea să aflați ca și mine- cu scoicile din morminte- ce înțelepți sau proști ați fost, după caz, chestie de care oricum n aveați habar. :)
Într-adevăr marea majoritate a ținutelor primelor doamne ale Americii nu sunt alese chiar întâmplător. De-a lungul istoriei Americii, soțiile președinților au optat fiecare pentru ceea ce au considerat că le avantajează, sau le place, ulterior ajungându-se la mesaje pentru națiune trimise prin intermediul vestimentației lor, unele bucurându-se și de consultanța oferită de specialiști.
Tema dezbaterilor de pe rețelele de socializare era ce-a vrut să transmită Melanie? Ceva nasol, de bună seamă, de nu și-a arătat ochii, ca un serial killer.
Semnificația purtării unei pălării sau accesoriu de cap trece de bună seamă de considerațiile subiective ale fiecărui interpret din public. Pălăria este un accesoriu cochet, acoperirea capului în anumite situații comportă diferite semnificații, așa încât fiecare decriptează din acest gest vestimentar exact atât cât poate și cunoaște.
Să-ți acoperi capul poate fi în egală măsură semnul unui soi de supunere, dar și cel al ascunderii- capului, privirii- ceva ce țin doar pentru mine- sau pur și simplu semnificarea unui an încheiat de doliu după pierderea cuiva drag, oricare dintre explicații poate fi valabilă.
.De altfel constantă în alegeri, la fel ca predecesoarea sa, Jackie Kennedy Onassis, cea care prefera designul lui Oleg Cassini, și Melanie Trump a arborat la balul aferent, tot o creație a designerului Herve Pierre, printre altele un activ designer de costum -cel care a îmbrăcat-o și la precedentul mandat, atunci într-o rochie albă, fitted, pe corp, cu o structură asemănătoare celei de acum.
Dar ce-o fi vrut să ne transmită Jackie cu pălăriuța sa, la fel de celebră ca și ea, acea pillbox hat creată de Halston, pe atunci angajatul Bergdorf Goodman?
După atata timp mesajul nu mai poate fi decodificat corespunzător, tot ceea ce se păstrează este infuzia de stil și tinerețe pe care Jackie la vremea președenției lui JFK a reușit s-o instaureze la Casa Albă, chiar dacă a fost vorba doar de doi ani. În schimb a rămas ca un martor tăcut peste ani, costumul roz Chanel pătat de sânge pe care-l purta la Dallas în ziua asasinatului.
Că tot vrem înțelesuri, iată unul dureros.
În rândul primelor doamne ale Americii, Rosalynn Carter, soția fostului președinte Jimmy Carter, la vremea inaugurării din 1977, a fost criticată de public și presă pentru că a repurtat o rochie pe care o îmbrăcase anterior la balul la care soțul său ieșise guvernator al Georgiei în 1971. Rochia albastră, creație Mary Matise for Jimmae, cu mâneci transparente din voal și cu broderie prețioasă aurie a fost la vremea inaugurării, modificată, look-ului inițial al rochiei adăugîndu-i-se o haină creată de designerul Dominic Rompollo, perfect în litera rochiei, un fel de upcycling am zice azi.
Cu toate acestea memoria publică este neiertătoare.
Cumva, nu ai voie să fii nici prea elegantă, dar nici prea modestă. Nu este permis să nu susții economia locală purtând designeri europeni, dar este condamnabil dacă repeți același stil sau designer, la fel cum Michelle Obama a optat, de două ori pentru creațiile Jason Wu la balul de după inaugurare.
Purtarea unor mănuși marca J. Crew, tot de către Michelle Obama în 2009, alăturate unei ținute Isabel Toledo, din dantelă și lînă, într o nuanță de galben verzui a dat, astfel, semnalul unei deschideri către un segment social, considerat a fi neglijat, de vreme ce J. Crew este un brand retailer pentru mass market. Cum și de unde a transpirat acest mic detaliu, ce-o pictează favorabil pe Michelle, nu se știe. Mănușile- for all we care -puteau fi ale oricărui brand.
Vreme de câteva ceasuri, ochii unui întreg mapamond stau ațintiți asupra persoanelor publice, ce oferă un anume tip de imagine, din care fiecare își culege propria semnificație. Dar minunea durează maximum trei zile, așa încît, așteptăm optimiști, cu toții, un alt tip de stimul.
Presimt că pălăria aceasta va deveni un obiect iconic, asemenea pantofilor roșii ai lui Dorothy din Vrăjitorul din Oz.
Keep that in mind!
