Innovative Costume of the 21st Century: Next Generation
În miez de toamnă a venit momentul potrivit să scriu, finalmente despre expoziția internațională Innovative Costume of the XXI Century: The Next Generation de la Moscova. Chiar dacă a trecut timpul de-atunci și costumele se întorc acasă, nu e pierdut nimic și ceea ce aș avea de spus își găsește foarte bine locul pe blog. S-au mai așezat între timp, lucrurile și sentimentele legate de acest eveniment.
Expoziția a adunat laolaltă 47 de țări. 250 de designeri și 89 de curatori. Cei 250 de designeri au fost selecționați din 1300 de aplicații trecînd prin trei faze distincte de selecție-selecția națională, selecția internațională și finalmente selecția Muzeului Teatrului de Stat A.A Bakhrushin.
Proiectul acesta amplu a țintit să ilustreze progresul gândirii creative specifice limbajului teatral legat de costum la început de secol XXI, având în vedere creații concepute în perioada 2000-2018. Mai mult decît atât, diversitatea culturilor și a tipului de estetică diferită nu reprezintă nimic altceva decît o punte de legătură care crează acea unitate în diversitate, ideea de globalitate și de apartenență proprie lumii contemporane.
Ce mă face să vreau să vă vorbesc despre această expoziție? Chiar faptul că reprezintă o platformă deosebită pentru generația viitoare și o motivație pentru a merge înainte datorită unui context general în care te poți valoriza corespunzător.
Apoi, nu sînt deloc de neglijat multiplele aspecte și fațete pe care ideea de costum le comportă. Eu v-am obișnuit cu ideea de modă care este sensibil diferită de cea a costumului. Competiția a fost deschisă atît pentru fashion designeri cît și pentru designerii de costum, iar ideea de bază era aceea a surclasării convențiilor, după cum foarte ușor se va putea ”citi” din imagini.
Tehnicile de exprimare plastică au fost surprinzătoare și diversificate, un experiment care merită încercat pe viu de orice soi de designer, nu doar de modă sau de costum, cu atît mai mult cu cît aceste categorii se împletesc adesea, dizolvînd granițele false impuse de o anume specializare.
Pe lîngă expoziția desfășurată în trei locații diferite despre care am mai pomenit aici organizatorii au gândit diminețile petrecute în dezbateri teoretice iar după-mesele petrecute cu performance-uri de costum.
Desigur că ceea ce spun poate suna straniu. În România nu se prea pune un accent deosebit pe acest tip de exprimare creativă, decît, din cîte știu eu doar la București în cadrul Universității Naționale de Artă. Costumul și protagonistul său fac corp comun în încercarea de transmitere a unei idei, mesaj, concept care nu mai are legătură cu accepțiunea clasică a noțiunii.
Dincolo de aceste aspecte concrete și vizibile,o altă ipostază a fost reprezentată de diferitele teoretizări legate de costum, corp uman și identitate, toate foarte interesante și puse în discuție în ziua finală a simpozionului.
Corpul ca o interfață socială, folosit în comunicarea cu ceilalți de unde se iscă problematica apartenenței reale a individului față de propriul său corp, măsura în care, prin intermediul costumului și implicit a măștii-per sona– o identitate este revelată sau ocultată, referințele la masca socială impusă de noile tehnologii ale comunicării care reduc la minimum transmiterea informației dintre indivizi, cultura competiției care naște anxietatea socială și împinge la protecție și, da la mască, toate acestea și chiar mai mult decît pot eu să-mi amintesc au fost puse în dezbatere.
La fel cum povesteam acum doi ani despre impactul extraordinar pe care l-am trăit pe viu la Conferința Internațională ADH, și în acest caz am fost pe deplin satisfăcută de tipul de discurs care nu menține ideea de costum, modă doar pe granițele perceptibile vizual și forțează înțelegerea dincolo de concretul imediat.
Mărturii ale studenților despre procesul de ”facere”, ale profesorilor dar și ale designerilor independenți au ajutat într-o măsură foarte mare la schițarea unei imagini de ansamblu complexă în care costumul și ideea de costum își pot găsi felurite interpretări. Iar concluzia mea personală după tot acest eveniment a fost că există loc sub soare pentru toată lumea- aparent diferită, dar, iată adunată sub același acoperiș unificator unde schimbul de impresii funcționează ca un catalizator pentru proiecte viitoare.
Nu aș vrea să închei fără să pomenesc designerii participanți români aflați cu toții în catalogul vast al expoziției, deopotrivă cu curatorul României, regizorul și scenograful Nic Ularu. Mulțumirile noastre.
Aceștia sunt: Francesca Antonia Cioacă, Tara Dobrovolschi, Corina Cigodaru, Silvia Horobeanu, Valentina Ștefănescu, Antoaneta Tica, subsemnata, Alina Gurguță, Valentin Teodorescu, Anca Luiza Zaharia.
