J’ adore la mode mais c’est tout ce que je deteste
Expozițiile de modă ale anului 2025
În clipa în care creația vestimentară părăsește sfera mondenului și a ostentației dată cel mai adesea de obsesia de a fi celebru și implicit vizibil și pătrunde în spații expoziționale/muzee sau galerii dobândește valoarea unui obiect de artă, care nu-și mai reclamă necondiționat posesorul.
Ador moda, dar este tot ce detest / J’ adore la mode mais c’est tout ce que je deteste este titlul unei cărți scrise de Loic Prigent- jurnalist, om de televiziune, documentarist și autor, a cărei specialitate, este, bineînțeles moda. Îmi permit să-l parafrazez, într-o măsură egală cu a sa, când a citat un personaj, probabil celebru din culisele defileelor de modă, unde realizează frecvent reportaje, și a decis să-și adune tweet-urile publicându-le în acest volum.
Marea majoritate a acestora sunt fraze mai în glumă, sau mai în serios legate de lumea modei, auzite în culise și care dau seama perfect, așa cum spune și autorul de ambianța excesivă a acestei bule a modei. Prefața cărții se încheie de altminteri cu un citat pe care-l aștern și eu aici, la început de 2026:
Ils sont les oiseaux frivoles et sérieux d’une jungle unique: Bienvenue dans l’asile psychiatriques les mieux habillé du monde.
Atunci când timpul se așterne peste creațiile altădată trâmbițate ca ultimul hit purtat de X sau Y continuându-și parcursul în expoziții, semnificația de frivol, facil, superficial este deturnată și ea. Ceea ce vedem este artă în stare pură, ce de multe ori te lasă uimit până la lacrimi.
Am începutul anul 2025 bine de tot cu expoziția Du coeur a la main, a duo-ului de creatori Dolce și Gabbana. O expoziție pe care orice iubitor al modei ar fi trebuit să și-o treacă în agendă. Deschisă inițial la Milano, expoziția a devenit itinerantă, deși cere spații speciale pentru a fi pusă în valoare corespunzător, la Paris la Grand Palais și la Roma la Grand Hotel Plaza. Din 6 februarie va fi vizitabilă la Miami la Institute of Contemporary Art.
Este un fapt covârșitor să poți vedea creațiile de aproape, să citești detaliile și măiestria execuției. Aici orice retorică sterilă legată de destinația obiectelor își pierde sensul și stai în contemplare, cu mulți alții alături ca în fața unui tablou. Subiectul uman care ar putea purta acest tip de creație ne poate scăpa complet, până în clipa în care realizezi că toate eforturile sunt destinate unei altfel de abordări, artistică prin excelență.
Fiecare sală a devenit pretextul pentru abordarea unei teme specifice în creația haute couture/alta moda marca Dolce&Gabbana, cu leitmotivele lor favorite- filonul religios, cinematografia italiană, opera, creațiile din sticlă, riturile specifice siciliene, ceramica.
Luna iulie m-a găsit la Milano unde, absolut providențial, înainte de decesul maestrului, am avut ocazia să vizitez la Armani Silos, o retrospectivă haute couture Armani. Creatorul a început să creeze pentru divizia haute couture în 2005, anul 2025 marcând douăzeci de ani de creație.
Nu atât de flamboyantă aparent ca cea văzută în martie, expoziția s-a dovedit a fi cu nimic mai prejos decât cea a conaționalilor săi. Armani este cunoscut pentru maniera de a crea un lux tăcut, neostentativ, reținut, dar nu mai puțin spectaculos la un studiu atent.
Plasată într-un spațiu proaspăt restaurat, foarte cutting edge, cu spoturi de lumină direcționate strict pe creațiile prețioase și restul aflat în întuneric, cu un aspect căutat dramatic a funcționat ca un fel de presentiment cumva a ceea ce avea să se întâmple în septembrie.
Armani a fost preferatul vedetelor deoarece s-a priceput de minune să-și atragă acest segment pretențios. Puteați vedea live rochia purtată de Demi Moore la decernarea Globurilor de aur de anul acesta, impecabil construită ca și multe altele purtate de Zendaya sau Cate Blanchette.
Am omis să vă spun despre Galeriile Dior pe care le-am vizitat tot în martie, unde am avut minunatul prilej să văd în realitate, pentru a doua oară, piesa de referință care a dat titulatura de New Look colecției din 1947 a lui Dior- The Bar Jacket.
Prima oară am văzut-o la Metropolitan Museum în 2016. Cu crochiul aferent, pare o creație simplă, acum, după toate prin câte a trecut moda. Lucrurile simple, însă sunt cele mai complicat de realizat. Ochiul atent descoperă prin studiu infrastructura care dă formă sculpturală creațiilor. Marea majoritate a creațiilor Dior par simple, ca trase dintr-un penel, cu twist-ul de concept ce le deosebește și le-a făcut iubite de femei.
La Napoli, în august, am descoperit un muzeu al modei, într-un spațiu ascuns de ochii turiștilor, într-o clădire veche istorică, unde trebuia să suni ca să ți se deschidă și să poți să-l vizitezi. E drept că era august, niște călduri incredibile și perioadă de concedii.
Marea majoritate a exponatelor sunt donații ale creatorului de origine napoletană Fausto Sarli, un obișnuit al Alta Moda italiană, dar erau și multe piese istorice, iar parcursul expoziției te conducea firesc de-a lungul epocilor.
Am agreat soluțiile de ambientare, amuzante și foarte diferite comparativ cu altele, unde era evident că muzeul fiind susținut din finanțare privată nu exista variante atît de copleșitoare vizual ca la Paris sau Milano. Cu toate acestea mi-a plăcut teribil pentru că eram singură în muzeu, ineditul expunerii, a manechinelor sculpturi de afară ce străjuiau clădirea și vitrinele uriașe de sticlă ce adăposteau costume tradiționale ale Campaniei.
Moulins mi-a prilejuit întâlnirea cu creația Christian Lacroix în postura sa de designer de costume. Fără să exagerez, o expoziție absolut fabuloasă, nu doar pentru complexitatea demersului și a exponatelor, cât mai ales pentru perspectiva necesară asupra contribuției unui creator de modă în domeniul costumului de scenă, fie că e vorba de teatru sau de operă.
Știința operării cu texturi, cromatică, volume, materialități, contraste este în creația Lacroix, indiferent de care parte a baricadei s-ar afla, unică. Iar dacă mai adăugăm și referințele culturale avem combinația perfectă.
Nu este minimalist. Nu este pentru oricine. Nici el, nici Dolce și Gabbana, nici chiar Armani și nici Kevin Germanier- ultima dintre expozițiile văzute acum două zile la Mudac la Lausanne.
Germanier este un tânăr creator elvețian care a fost invitat, atenție- invitat, să facă parte din aleșii haute couture-ului parizian tocmai pentru creațiile sale aparte, prețioase, grele, opulente ca și cromatică, texturi, rezolvări plastice, flamboyante și ele.
Absolvent al Central Saint Martins din Londra, demersul său de creație este axat în primul rând pe sustenabilitate și favorizează moda circulară. Toate creațiile sale sunt realizate din materiale recuperate, chestiune de care nu prea îți dai seama. Ceva ce poate semăna a pungă tăiată în fâșii și vopsită conturează impresia de rafie în degrade, sau creioane numeroase, de lungimi diferite îți creează senzația unor șiraguri de mărgele.
În speranța că am oferit multă culoare, un soi de terapie prin culoare, de fapt, voioșie, optimism și spectaculozitate pentru începutul lui 2026 vă urez:
La mulți ani și un An Nou fericit 2026!